Salut, îți poți crea un cont nou sau te poți autentifica.

Cărți pentru copii

Cărți pentru copii
Producător: Art
Denumire:  Jurnalul unui pusti 2 .Rodric e cel tare                           Rodrick e cel mai tare duce mai departe aventurile lui Greg şi ale..
Producător: Art
Denumire:  Jurnalul unui pusti 3. Ultima picatura          Cel de-al treilea volum al seriei care i-a cucerit pe puştii din toată lumea revine cu şi mai multe aventuri, poante şi desene, garantând că nici cei mai retice..
Producător: Art
Denumire:  Jurnalul unui pusti 4. Caldura mare E vacanţa de vară - vremea e perfectă şi toţi puştii au ieşit afară la joacă. Unde să fie oare Greg Heffley? În casă, cu jaluzelele trase, distrându-se cu jocuri video.  După cum spune el îns..
Producător: Art
Denumire:  Jurnalul unui pusti 5. Adevarul gol golut Greg Heffley şi-a dorit dintotdeauna să crească mai repede. Merită însă atâta bătaie de cap doar ca să te faci mare? Dintr-odată, Greg trebuie să facă faţă presiunilor de la petrecerile cu b..
Producător: Art
Denumire:  Jurnalul unui pusti 6. Arest la domiciliu                 Poliția îi dă de urmă, dar, ca din senin, se iscă o furtună de zăpadă care îi ține pe Greg și pe familia lui blocați în casă...
Producător: Art
Denumire:  Jurnalul unui pusti. Jurnalul meu          „În primul rând, să ne lămurim: acesta este un JURNAL, nu un jurnal intim." Jurnalul unui puşti îţi dă ocazia să fii autor, ilustrator şi p..
Producător: Eduard
Denumire:  Lecturile copilariei  1 Cuprins: Ion Creanga Capra cu trei iezi  Punguta cu doi bani Ursul pacalit de vulpe George Cosbuc Povestea gastelor Iarna Zile de toamna Vine ploaia! Emil Garleanu  Cand stapanul nu-I acasa! Mar..
Producător: Eduard
Denumire: Lecturile copilariei  2          Prin lectura, elevii sunt condusi sa-si formeze capacitatea de a surprinde, de a descoperi continuturi si forme ale realitatii, exprimate intr-o multitudine de modalitati de ex..
Producător: Eduard
Denumire: Lecturile copilariei  6 Cuprins: Ion Creanga Amintiri din copilarie Procitania La scaldat Pupaza din tei Vasile Alecsandri Miezul iernei Sfarsit de toamna Viscolul Sania Noaptea Balta Serile la Mircesti Bradul Ion Luca Caragiale Tren..
Producător: Gama
Denumire: Limba engleza/scrie si sterge niv.1           Cu ajutorul cardurilor Scrie si sterge - Limba engleză copilul invata o limbă străină intr-o joaca! Carioca speciala ii permite sa stearga si sa incerce din nou, fara a..
Producător: Gama
Denumire: Limba engleza/scrie si sterge niv.2          Cu ajutorul cardurilor Scrie si sterge - Cunoaşterea mediului copilul invata despre animale, plante sau ecologie intr-o joaca! Carioca speciala ii permite sa stearga si ..
Producător: Gama
Denumire: Limba engleza/scrie si sterge niv.3            Cu ajutorul cardurilor Scrie si sterge - Cunoaşterea mediului copilul invata despre animale, plante sau ecologie intr-o joaca! Carioca speciala ii permite sa stea..
Producător: Girasol
Denumire: Lipesc. ma joc si invat.Primele cuvinte       Cartile din colectia Lipesc, ma joc si invat... au fost create pentru ca cei mici sa invete concepte de baza necesare educatiei lor intr-o maniera placuta, prin intermediul jocur..
Producător: Girasol
Denumire: Lipesc. ma joc si invat.Primele desene        Cartile din colectia Lipesc, ma joc si invat... au fost create pentru ca cei mici sa invete concepte de baza necesare  educatiei lor intr-o maniera placuta, prin i..
Producător: Crisan
Denumire: Literele (detasezi te joci si inveti)            Încântătoarele cărţi ale acestei colecţii, cu figurine detaşabile, îi învaţă pe cei mici şi foarte curioşi lucruri noi şi interesante şi le dezvoltă imaginaţia ..
Producător: Aquila 93
Denumire: Lola devine faimoasa II            Un interviu cu o zână? Nimic special pentru Lola! Cel puţin nu pe timp de noapte, când ea devine celebrul reporter Lo. Ve. Alături de cea mai bună prietenă a sa, Flo, vrea să..
Producător: Girasol
Denumire: Lumea inconjuratoare. Animale din padure             Animalele si pasarile padurii te asteapta in vizita! In paginile acestei carticele nu numai ca vei face cunostinta cu ursul, veverita, lupul, rasul si ..
Producător: Girasol
Denumire: Lumea inconjuratoare  Animale din tarile calde          Animalele din tarile calde te asteapta in vizita! In paginile acestei carticele nu numai ca vei face cunostinta cu tigrul, elefantul, zebra, ursul koala ..
Producător: Girasol
Denumire: Lumea inconjuratoare  Masini folositoare          Vrei sa afli cum ii ajuta masinile pe oameni! Atunci deschide repede aceasta frumoasa carticica vorbitoare! Versurile interesante iti vor povesti simplu si pe ..
Producător: Teora
Denumire: Lupte cu gladiatori.Carte 3D         Alatura-te neinfricatilor gladiatori din Roma Antica in formidabila lor arena, antreneaza-te alaturi de ei, participa la o cursa de care romane si lupta pentru libertatea ta cu figur..
Producător: Rao
Denumire: Mama si copilul            Intr-o prezentare moderna si atragatoare, "Mama si copilul" este un ghid practic complet si bogat ilustrat pentru ingrijirea copilului de la momentul conceptiei pana la varsta de tre..
Producător: Teora
Scurta prezentare: Aceasta carte este publicata la editura Medicala. Noua editie, a VI-a, revizuita, a binecunoscutei de-acum Mama si copilul poarta girul celor doi autori, a caror experienta in domeniu este de necontestat, bucurandu-se totodata de ..
Producător: Flamingo
Denumire: Mama si puiul  2 Animalele prezentate in pliantul Mama si Puiul  sunt urmatoarele: Calul GAina Capra Vulpea Gasca Camila Caprioara Mistretul Iepurele Ariciul Porcul Lupul Magarul Oaia Anul aparitiei: 2011 Ilustratii: Nicolae Sa..
Producător: Art
Denumire: Marele Nate. Intaiul intre pusti Marele Nate este întâiul între puşti!  Pentru fanii seriei Jurnalul unui puşti: iată-l pe Nate, capul năzbâtiilor nevinovate şi cu siguranţă elevul „certat" cu profii. Nate ştie că-l aşteaptă luc..
Producător: Art
Denumire: Marele Nate. Lovitura dupa lovitura Marele Nate chiar îi va întrece pe toţi! Dar nu va fi uşor. Gina, rivala sa de nedepăşit, e pe urmele lui şi ar putea să-i strice planurile. Va învinge oare Nate? Va primi sau nu notă de trecer..
Producător: Art
Denumire: Marele Nate. Un pusti de neoprit Marele Nate este întâiul între puşti!  Pentru fanii seriei Jurnalul unui puşti: iată-l pe Nate, capul năzbâtiilor nevinovate şi cu siguranţă elevul „certat" cu profii. Nate e vedeta grupului de ..
Producător: Egmont
Denumire: Masini-expozitia masinilor           Ramone s-a hotarat sa deseneze portretele locuitorilor din Valea Radiator. Fulger McQueen Bucsa Sally Doc si celelalte masini au parte de o expozitie unica. Distreaza-te si dese..
Producător: Gama
Denumire: Matematica 3-5 ani/ Scrie si sterge           Cu ajutorul cardurilor Scrie si sterge - Matematica copilul invata cifrele, sa numere, totul intr-o joaca! Carioca speciala ii permite sa stearga si sa incerce din nou,..
Producător: Gama
Denumire: Matematica 5-6 ani/ Scrie si sterge           Cu ajutorul cardurilor Scrie si sterge - Matematica copilul invata sa numere si sa socoteasca, totul intr-o joaca! Carioca speciala ii permite sa stearga si sa incerce ..
Producător: Gama
Denumire: Micul detectiv. Alfabetul 3-5 ani   Învaţă alfabetul şi descoperă indiciul!  Vârsta recomandată: 3 - 5 ani  Nr. pagini: 32  Format: 165x230 mm   ..
Producător: Regis
Denumire: Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia   Editura: Regis An aparitie: 2011 Nr. pagini: 335 pagini ..
Producător: Regis
Denumire:  Moby Dick   Ilustratii: Libico Maraja Nr. pagini: 127 ISBN: 9786068487090   ..
Cărți, pentru, copii, Carți

Livrare

Nu aveți nevoie să vă faceți griji cu privire la livrare. Serviciul nostru de curierat va livra bunuri în întreaga Republica Moldova.

Poșta Moldovei

  • Preț confrom tarifelor
  • Timpul estimat de livrare de la 1 până la 5 zile
  • În caz de refuz al bunurilor de bună calitate, clientul plateste o amendă în mărime de 100 lei și costul de livrare.

Livrare Express

mun. Chisinau:

  • Comezile al caror valoare depaseste 450 Lei – Gratis
  • Pentru comenzile cu valoarea totala mai mica de 450 Lei – 50 Lei
  • Livrare expres in 4 ore – 150 Lei

In raza 20 Km de la Chisinau:

  • Comezile al caror valoare depaseste 1000 Lei – Gratis
  • Pentru comenzile cu valoarea totala mai mica de 1000 Lei – 100 Lei
  • Comenzile plasate înainte de ora 13:00 a zilei pot fi livrate în aceeași zi.
  • Comenzile plasate dupa ora 13:00 a zilei pot fi livrate a doua zi la un moment convenabil pentru client.

Magazin

  • Gratis
  • Pentru toate produsele

Credit

×

Credit

Internet-magazin www.is.md oferă o oportunitate unică de a face achiziţii în credit direct pe Internet. Selectează produsul dorit din catalogul nostru, si uitati pentru totdeauna de nevoia de a economisi bani pentru mult timp.

Condițiile de acordare a unui credit de CREDIT RAPID:

Garantie

×

Garantie

Pentru toate produsele vandute si livrate de catre iS.md beneficiezi de certificate de garantie conform legislatiei in vigoare si politicilor comerciale ale producatorilor.

Garantia produselor vandute de iS.md

Pentru toate produsele vandute si livrate de catre iS.md beneficiezi de certificate de garantie conform legislatiei in vigoare si politicilor comerciale ale producatorilor.

Produse cu certificat de garantie emis de producator

Pentru o parte dintre produsele vandute de iS.md vei primi certificat de garantie emis de producator sau distributor in format tiparit.

Daca produsul se defecteaza in perioada de garantie, reparatia iti este asigurata de reteaua de service autorizat a producatorului/ distribuitorului, in centrele specificate in certificat. Trebuie doar sa duci produsul defectat la cel mai apropiat centru de service mentionat in certificat, care va prelua intreaga responsabilitate a rezolvarii garantiei.

Conditiile de acordare a garantiilor pot varia in functie de producator si sunt stabilite in politicile comerciale ale fiecarui producator, la nivel national.

Modalități de plată

×

Modalități de plată

Cash, VISA / MasterCard, prin transfer

Plata pentru bunuri

Numerar la livrare
Plata în numerar se face în lei, integral, la livrare sau la ridicarea produselor de la ofciul iS.md.
Card Visa/MasterCard
Aveţi opţiunea de a plăti prin card online, prin telefon sau la sediul nostru. Pentru plata online, vă rugăm să alegeţi optiunea prin card de credit.
Transfer
Pentru plata prin transfer, selectaţi plată prin transfer la comanda. Odată ce ati confirmat comanda dvs., veţi fi transferat la pagina care conţine datele necesare pentru a efectua transferul. De asemenea, aveţi posibilitatea de a imprima factura de plată.

×

Livrare

Poșta Moldovei

  • Preț confrom tarifelor
  • Timpul estimat de livrare de la 1 până la 5 zile
  • În caz de refuz al bunurilor de bună calitate, clientul plateste o amendă în mărime de 100 lei și costul de livrare.

Livrare Express

mun. Chisinau:

  • Comezile al caror valoare depaseste 450 Lei – Gratis
  • Pentru comenzile cu valoarea totala mai mica de 450 Lei – 50 Lei
  • Livrare expres in 4 ore – 150 Lei

In raza 20 Km de la Chisinau:

  • Comezile al caror valoare depaseste 1000 Lei – Gratis
  • Pentru comenzile cu valoarea totala mai mica de 1000 Lei – 100 Lei
  • Comenzile plasate înainte de ora 13:00 a zilei pot fi livrate în aceeași zi.
  • Comenzile plasate dupa ora 13:00 a zilei pot fi livrate a doua zi la un moment convenabil pentru client.

Magazin

  • Gratis
  • Pentru toate produsele

Garanție