Denumire: Coliba unchiluui Tom
Fragment: În înserarea unei reci zile de februarie, doi bărbaţi stăteau în faţa unei sticle cu rachiu, în sufrageria frumos mobilată a casei din P..., din Kentucky. Erau singuri; scaunele foarte apropiate, iar cei doi păreau că discută o chestiune de mare importanţă.
— Iată cum înţeleg să aranjez afacerea, spuse domnul Shelby.
— În felul acesta, nu pot, domnule Shelby; zău nu pot! reluă celălalt, ridicând paharul plin, în lumină.
— Cu toate acestea Haley, Tom este extraordinar! Pe cuvântul meu, îşi merită preţul: un om cinstit, ordonat, capabil, şi care îmi conduce ferma ca nimeni altul.
— Cinstit! Vrei să spui cinstit atât cât poate fi un negru, zise Haley, umplându-şi paharul cu rachiu.
— Nu, vreau să spun: cu adevărat cinstit, ordonat şi muncitor. I-am încredinţat de mult, tot ce am: banii, casa, vitele; îl las liber să circule prin tot ţinutul; mereu şi pretutindeni mi-a fost cinstit şi credincios. Trebuie s-o mărturisesc, că mi-e foarte greu sa mă despart de dânsul.
— Ei, haide, Haley, în felul ăsta suntem chit... Să batem palma, dacă ai un pic de conştiinţă.
Toată descrierea tehnică a dispozitivelor din acest catalog se bazează pe informații derivate numai din surse oficiale, inclusiv site-urile oficiale ale producătorilor, a căror fiabilitate nu ne poate determina să ne îndoim.
Din păcate, chiar și documentele oficiale pot conține erori și greșeli de tipar - aceasta nu ne permite să spunem că absolut toate datele publicate sunt corecte și adevărate. Aproape toți producătorii își rezervă dreptul de a modifica caracteristicile bunurilor sau echipamentelor fără notificare prealabilă.
Vă recomandăm cu tărie folosirea informațiilor publicate ca o prezentare generală de bază a produselor și atunci când se face o achiziție, specificați opțiunile disponibile la operatorii noștri.
Toate materialele publicate in acest catalog sunt proprietatea EUROHOST SRL, orice publicație sau copiere (totală sau parțială), fără acordul prealabil este interzisa.