Denumire: Puterea prezentului. Ghid practic
ECKHART TOLLE este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inspiraţi mentori spirituali ai timpului nostru. S-a născut în Germania, unde şi-a petrecut primii treisprezece ani din viaţă. După ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenit cercetător şi îndrumător la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, în urma unei transformări spirituale profunde, vechea sa identitate a fost literalmente dizolvată şi viaţa i s-a schimbat radical.
Următorii ani şi i-a dedicat înţelegerii, integrării şi aprofundării acestei transformări, care a marcat începutul unei pasionante experienţe spirituale.
Eckhart Tolle nu s-a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreuna. Învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi timp profund, cu claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali: există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare.
„Mulţi dintre cititorii care mi-au scris şi-au exprimat dorinţa ca aspectele practice ale învăţăturilor cuprinse în Puterea prezentului să le fie prezentate într-un format mai accesibil, pentru a le putea folosi în viaţa lor de zi cu zi. Această cerere a constituit imboldul pentru a scrie cartea de faţă.“
Eckhart Tolle
„Ţin Puterea prezentului pe noptieră. Este una dintre cele mai de preţ cărţi pe care le-am citit.“
Oprah Winfrey
„Fiecare propoziţie este plină de înţelepciune şi adevăr, iar în urma lecturii vom descoperi seninătatea, liniştea profundă şi prezenţa sacrului în viaţa noastră.“
Deepak Chopra
Toată descrierea tehnică a dispozitivelor din acest catalog se bazează pe informații derivate numai din surse oficiale, inclusiv site-urile oficiale ale producătorilor, a căror fiabilitate nu ne poate determina să ne îndoim.
Din păcate, chiar și documentele oficiale pot conține erori și greșeli de tipar - aceasta nu ne permite să spunem că absolut toate datele publicate sunt corecte și adevărate. Aproape toți producătorii își rezervă dreptul de a modifica caracteristicile bunurilor sau echipamentelor fără notificare prealabilă.
Vă recomandăm cu tărie folosirea informațiilor publicate ca o prezentare generală de bază a produselor și atunci când se face o achiziție, specificați opțiunile disponibile la operatorii noștri.
Toate materialele publicate in acest catalog sunt proprietatea EUROHOST SRL, orice publicație sau copiere (totală sau parțială), fără acordul prealabil este interzisa.